irina » Am ajuns la Arbore: liniste si multa verdeata. M-am asezat pe o banca fff veche de lemn sub un mar, la soare, si am stat. Doar atit. Nu simteam nici cea mai mica nevoie de a "imortaliza" vreo imagine. Daca nevoia de a surprinde imagini izvoraste dintr-un simt artistic, oare nu acelasi mecanism se petrece in nevoia de a „nu imortaliza” nici o imagine, ci doar a o contempla?

Nu stiu. Dar eu chiar n-am putut sa fac nimic altceva acolo decit sa "stau" pe o banca FOARTE veche de lemn, sub un mar plin de fructe verzi, linga o cruce de piatra ca un trunchi de copac si sa privesc zidul pictat al bisericii. Simteam o senzatie de blind si de puternic, cind imi lipeam palma de lemnul masiv, crapat de timp al bancii incalzite de soare.

A fost prima data cind m-am gindit la "cel care doarme" sub cruce de parca ar fi viu si…sa nu radeti, m-am gandit ca trebuie sa fie fericit si linistit cu locul lui de veci. In orice caz, mai fericit decit unul inghesuit intr-un cavou betonat al unui cimitir urban.

Contemplatia e oare o forma de arta?